Studii președinte asociație de proprietari – de ce sunt esențiale pentru o administrare corectă
📖 Timp de citire: ~9 minute

Cine nu și-a pus măcar o dată întrebarea: „De ce unele asociații de proprietari funcționează impecabil, iar altele par mereu că au probleme nerezolvate?” Răspunsul, de multe ori, nu stă doar în implicarea oamenilor, ci și în pregătirea celui care conduce – președintele asociației de proprietari.
Aici intervin studiile și formarea, inclusiv cursurile pentru președinții de asociații de proprietari. Pentru unii, nivelul de instruire necesar ca președinte de bloc poate părea un detaliu birocratic, dar în realitate lucrurile sunt mai complicate. Administrarea unei scări de bloc nu înseamnă doar a strânge bani și a plăti facturi. Este un mecanism complex, unde legislația, responsabilitatea financiară, contabilitatea, diplomaţia și comunicarea constantă cu locatarii se intersectează zilnic. Iar fără o pregătire adecvată, riscul de erori și tensiuni crește considerabil.
De ce contează pregătirea printr-un curs dedicat președinților de asociații de proprietari?

Source: freepik.com
Sunt mulţi care se întreabă: chiar este nevoie de studii pentru a manageria o asociație de proprietari? Răspunsul este un categoric da. Legea care reglementează asociațiile de proprietari se schimbă des, formularele și termenele limită nu sunt întotdeauna intuitive, iar o simplă greșeală poate aduce amenzi sau conflicte între locatari. Oamenii își doresc claritate și transparență.
Aici se face diferența între un președinte nepregătit și unul instruit. Primul se bazează pe bun-simț și pe încercări succesive, dar ajunge rapid să fie copleșit de sarcini. Al doilea are deja instrumentele și cunoștințele necesare, știe ce presupune legea, cum se interacționează cu proprietarii și furnizorii și ce soluții există atunci când apar probleme. Este interesant de observat că majoritatea tensiunilor din blocuri nu apar din lipsa banilor, ci din lipsă de încredere. Iar încrederea se câștigă prin profesionalism și transparență, nu prin improvizații.
Atunci când vorbim despre studii, nu ne referim doar la diplome universitare. Ca să ai o activitate de succes în calitate de președinte de bloc, trebuie să pornești de la o fundație solidă de cunoștințe, iar cel mai bun mod de a o face este printr-un curs dedicat. În cadrul unui astfel de program de instruire se predau noțiuni esențiale despre tot ce ai nevoie pentru a reprezenta corect și eficient interesele locatarilor în relația cu instituțiile publice și furnizorii de servicii.
Un preşedinte bun nu se ocupă de cifre și hârtii, ci mai ales de oameni. De aceea, este important să stăpânească tehnici de comunicare, mai ales când are de-a face cu opinii diferite, uneori foarte ferme.
Având în vedere toate aceste lucruri, întrebarea „de ce studii ai nevoie ca președinte asociație de proprietari pentru a gestiona eficient un bloc?” este una care merită pusă și dezbătută serios.
Ce se întâmplă când lipsesc studiile și ce aduc în plus?
Experiența arată că acolo unde lipsește pregătirea, apar inevitabil greșelile. Unele sunt minore: decizii întârziate sau informații incomplete transmise furnizorilor . Altele însă pot afecta serios întreaga comunitate: amenzi pentru neconformități, acțiuni întârziate privind datoriile sau lipsa intervenției în cazurile în care se ajunge în instanță. Iar, poate mai grav decât toate acestea, apare suspiciunea. Locatarii încep să creadă că banii lor nu sunt gestionați corect, chiar dacă intențiile președintelui sunt bune. Odată pierdută, încrederea se recâștigă greu, iar atmosfera din bloc devine tensionată.
Un lider de bloc care a finalizat un curs de preşedinţi pentru asociaţia de proprietari știe să interpreteze legea fără să facă presupuneri, să urmărească activitatea administratorului cu ochi critic și să comunice transparent, explicând pe înțelesul tuturor unde se duc banii și ce decizii s-au luat. În plus, are abilitatea de a găsi soluții pentru optimizarea costurilor și de a media tensiunile dintre vecini. Diferența este ca între cineva care conduce o mașină „după ureche” și cineva care a făcut școala de șoferi. Sigur, amândoi pot ajunge la destinație, dar în primul caz riscurile sunt mult mai mari.
Responsabilitate comună și soluții moderne
Chiar și cu un președinte pregătit, o asociație nu funcționează corect dacă locatarii nu se implică. Asta este realitatea pe care mulți o trec cu vederea. Participarea la ședințe, plata la timp a cotelor de întreținere și disponibilitatea pentru dialog sunt condiții obligatorii. În lipsa lor, oricât de bun ar fi președintele, blocajele apar inevitabil.
Un curs finalizat demonstrează două lucruri importante: că ești competent și că abordezi rolul de preşedinte cu seriozitate. Această pregătire arată că ești deschis la soluții moderne și că nu tratezi funcția ca pe o obligație temporară, ci ca pe o misiune concentrată pe viitor .
Merită, deci, să ne întrebăm: efortul de a participa la cursurile de pregătire a președinților de asociații de proprietari și de a investi timp în formare se justifică pentru o funcție adesea voluntară? Răspunsul este clar. Da, merită. Pentru că miza nu este mică: liniștea și buna funcționare a locului unde trăim zi de zi. Un președinte pregătit înseamnă mai puține conflicte, mai multă transparență și un confort ridicat pentru toți locatarii.
Administrarea corectă a unui bloc nu se face la întâmplare, doar cu experienţa de viaţă. Ea cere cunoștințe, disciplină și deschidere către soluții moderne. Dacă ești președinte sau vrei să devii, investește în formarea ta. Dacă ești locatar, susține această direcție și cere responsabilitate de la cel care te reprezintă. Doar așa putem construi împreună o comunitate în care administrația blocului nu este un motiv de stres, ci o dovadă de organizare și responsabilitate comună.
Știai că Aviziero oferă gratuit un curs de președinte al asociației de proprietari, în colaborare cu ADPAAP? Cursul se desfăşoară online şi este susţinut de formatori cu experienţă în administrarea condominiilor. Materia inclusă în curs este la obiect şi completată cu multe exemple şi studii de caz din practică, totul exact pe activitatea şi provocările zilnice pe care le au preşedinţii de blocuri.
Aviziero este aici să vă susţină! Contactaţi-ne pentru detalii.
